Cand imi hraneam
sufletul cu ce plantam in mintea ta,
cand traiam de pe azi pe maine ?Tii minte cum iti
furam pe ascuns priviri?Le numaram copilareste, pe degete, cu mainile la spate,sa nu ma desconspiri.
Tu... vei ramâne
mereu speranta, clipa de fericire permanenta, întruchiparea perfectiuni într-o
lume atât de defecta.
Tu vei ramâne
mereu gândul meu ascuns, freamatul noptilor albe, amintirea mereu vie, ideea
neasteptatului, durerea pierderii, lacrima pierduta de fericire, motivul de a
merge înainte fara frica.
Tu... tu o sa ramâi mereu aceea parte din viata mea
pe care nu as vrea ca sa o uit niciodata.
Tu vei ramâne mereu acel „tot” care
îmi întregeste existenta, aceea parte fara de care nimic nu ar avea rost.