Cand imi hraneam
sufletul cu ce plantam in mintea ta,
cand traiam de pe azi pe maine
Tu... vei ramâne
mereu speranta, clipa de fericire permanenta, întruchiparea perfectiuni într-o
lume atât de defecta.
Tu vei ramâne
mereu gândul meu ascuns, freamatul noptilor albe, amintirea mereu vie, ideea
neasteptatului, durerea pierderii, lacrima pierduta de fericire, motivul de a
merge înainte fara frica.
Tu... tu o sa ramâi mereu aceea parte din viata mea
pe care nu as vrea ca sa o uit niciodata.
Tu vei ramâne mereu acel „tot” care
îmi întregeste existenta, aceea parte fara de care nimic nu ar avea rost.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu